Simona Halep a revenit pe terenul de tenis după aproape o lună, iar jucătoarea noastră are ambiții mari după ce a ratat turneul de la Roland Garros.
Simona Halep este supervizată în pregătirea ei de către antrenorul Darren Cahil (55 de ani). Australianul se află de câteva zile la București.
Accidentarea suferită de Simona Halep, luna trecută, la turneul WTA 1.000 de la Roma, i-a dat jucătoarei de tenis toate planurile peste cap, dar românca promite să înfrunte orice provocare.
„Primele lovituri după trei săptămâni și jumătate. Simt că ar fi trecut mult mai mult pentru că mi-a fost foarte dor să joc. Această perioadă a fost foarte bună pentru că, chiar dacă am o viață minunată, mi-am dat seama ce simt față de tenis și cum mă simt când nu pot juca. Iubesc acest sport și acum înțeleg de ce timp de mulți ani am trăit pentru tenis și m-am bucurat atât de mult să fiu la cel mai înalt nivel.
Sigur că nu este ușor să ajungi acolo, este epuizant din punct de vedere mental și emoțional. Acum realizez cât de puternică am fost. Când te accidentezi înainte de turneul preferat, la care ai jucat cel mai bun tenis și la care ai concurat 10 ani fără oprire, ești tristă și te întrebi «De ce mi se întâmplă asta?».
După câteva săptămâni am înțeles că asta se întâmplă pentru mine. Acum vreau să înfrunt orice provocare care îmi iese în cale. Nu știu dacă din punct de vedere fizic sunt pregătită, dar știu că sunt gata să înfrunt ce urmează. Vă mulțumesc pentru sprijinul oferit în toate momentele”, a scris Simona Halep, pe Instagram, atașând și un material video de la ședința de pregătire.
View this post on Instagram A post shared by Simona Halep (@simonahalep)
A post shared by Simona Halep (@simonahalep)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER